De Paştele ăsta un cântecel să cântăm. Drumuri, la Paştele Cailor

Autor: Alexandru Banu 15 mart. 2018 Știri auto
De Paştele ăsta un cântecel să cântăm. Drumuri, la Paştele Cailor

Vin sărbătorile de Paşti şi românul face ce ştie mai bine. Înghite ce i se dă, îşi înghite necazurile cu cinzeacă şi sparge banii pe miel şi pască. Stomacul să traiască, ficatul la recuperare! Şi uită de tot ce e mai rău. Când îşi revine din abrambureală, pleacă la serviciu şi înjură ca la FCSB-Dinamo traficul, parcările care nu sunt, gropile care sunt cât parcările şi ajunge la birou apoi acasă un car de nervi. Şi ia la rând autorităţile, unii îşi mai iau şi soţia, şi copiii la bătaie, de nervi. Ăştia suntem şi până când nu luăm atitudine, vom trăi în bucla asta.

Deja de două zile facem miştouri de tramvaiele suspendate care ne-au trosnit ca un bici al imaginaţiei primarilor. E ceva cu suspendatele astea când ajungi în jilţul ăla de edil-şef. Parcă se suspendă mai mult judecata decât orice. Dar am halit-o şi am trecut peste. Era marţi, acum e joi şi am aflat că deja sunt doi producători de autobuze care au depus contestatii la licitaţia pentru cele 400 de Otokare spectaculoase pentru bucureşteni.

Şi nu e totul. Am intrat noi pe pagina USR să vedem ce se mai întâmplă, ştiind că oamenii sunt foarte vigilenţi pe achiziţii. Şi cum frunzăream facebook-ul de sus în jos, am dat peste un post în care e tădată o nouă achiziţie de-a Primăriei. Centrul de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei si Creatiei Populare a Municipiului Bucureşti (CCVTCPMB – … serios?!?) tocmai a încheiat un contract de 135.000 de euro cu Multimedia Film SRL pentru montaj / demontaj, creare scenografie şamd pentru sărbătorile despre care vorbeam la început. Alea de Iepuraş. Numai că trebuie să vă obişnuiţi că iepuraşul ia, nu dă.

Serviciul este pentru evenimentul Tradiţii şi Flori de Sărbători. Awww, ce frumos. Evenimentul va avea loc în Parcul Regele Mihai I, adică Herăstrău, în perioada 30.03-09.04 anul ăsta. Ca să înţelegeţi toate serviciile pe care Primăria a dat banii ăştia de parcă alte probleme nu am mai avea în Bucureşti, citiţi post-ul din Facebook publicat mai jos.

E bine că urmă de şobolan nu vezi, gândacii au interzis în Bucureşti, iar parcările sunt mai multe decât oamenii. Iar traficul curge ca uns, pe ambele sensuri. În schimb, în continuare asfaltăm gropi cu roaba şi cu târnăcopul.

Autor Alexandru Banu

 

 

 

 

 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide